TERAPEUTICA BOLILOR SPIRITUALE PDF

Sanatatea primordiala si originea bolilor Sanatatea primordiala a omului Sfintii Parinti asimileaza sanatatea omului starii de desavarsire careia acesta ii era sortit prin insasi natura sa. Or, desavarsirea fiintei omenesti aceasta este, sa fie indumnezeita, si este sadita in insasi natura sa capacitatea de a deveni dumnezeu prin har. Intr-adevar, Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa Fac. Omul este o creatura careia i s-a dat porunca de a deveni dumnezeu, spune Sfantul Vasile cel Mare.

Author:Grokasa Kem
Country:Paraguay
Language:English (Spanish)
Genre:Science
Published (Last):17 December 2008
Pages:68
PDF File Size:5.56 Mb
ePub File Size:12.12 Mb
ISBN:589-2-14128-381-6
Downloads:46457
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Yozshur



Sanatatea primordiala si originea bolilor Sanatatea primordiala a omului Sfintii Parinti asimileaza sanatatea omului starii de desavarsire careia acesta ii era sortit prin insasi natura sa.

Or, desavarsirea fiintei omenesti aceasta este, sa fie indumnezeita, si este sadita in insasi natura sa capacitatea de a deveni dumnezeu prin har. Intr-adevar, Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa Fac.

Omul este o creatura careia i s-a dat porunca de a deveni dumnezeu, spune Sfantul Vasile cel Mare. La crearea sa, omul avea deja o anumita desavarsire; mai intai, cea a facultatilor sale spirituale, si in special a puterii sale de intelegere, care o imita pe cea a lui Dumnezeu si care este capabila sa i-L faca cunoscut pe, Creatorul sau; a vointei sale libere, creata si ea dupa chipul celei a lui Dumnezeu si care-l face capabil sa se indrepte, cu toata fiinta sa, spre Acesta; a tuturor puterilor sale doritoare si iubitoare, trasaturi care reproduc in om iubirea dumnezeiasca si care il fac in stare sa se uneasca cu Dumnezeu.

Desavarsirea acestor facultati tine, pe de o parte, de faptul ca ele sunt create de Dumnezeu dupa chipul celor care ii sunt proprii Lui, ca ele constituie, in om, o icoana a insusirilor dumnezeiesti, iar, pe de alta parte, de faptul ca ele constituie capacitatea lui de a deveni asemenea lui Dumnezeu, cu conditia, totusi, ca ele sa nu se indeparteze de El, potrivit libertatii primite, ci sa se deschida continuu si cu totul harului Sau. Desavarsirea relativa pe care omul o avea la crearea sa nu sta numai in simpla capacitate de a se uni cu Dumnezeu, daruita de facultatile sale: Adam a fost creat avand deja intr-o oarecare masura asemanarea cu Dumnezeu, asemanare pe care avea menirea de-a o implini.

De la inceput, omul era intors spre Dumnezeu si detinea, in insasi natura sa, creata dupa chipul lui Dumnezeu, toate virtutile. Sfantul Grigorie de Nyssa scrie: "Faptul ca omul poarta in el chipul Celui care stapaneste peste toate fapturile nu vrea sa insemne altceva decat ca, de la inceput, firea omului a fost destinata sa se impartaseasca de tot binele. Se afla deci in noi tot binele, toata virtutea, toata intelepciunea si tot ceea ce se poate gandi ca bun foarte".

Sfantul Dorotei de Gaza ne invata, in acest sens, ca: "La inceput, cand a facut Dumnezeu pe om Si, de asemenea, Sfantul Ioan Damaschinul spune ca: "Dumnezeu l-a creat pe om impodobit cu toata virtutea si plin de tot binele".

Iar Sfantul Maxim, la fel, scrie ca "virtutile sunt sadite in suflet de la creatie". Deci, prin insasi natura sa, omul este virtuos: "Prin fire avem virtutile, care ne-au fost daruite de Dumnezeu, caci, facandu-l pe om, le-a sadit in el". Sfintii Parinti, subliniind in mod special faptul ca virtutile sunt sadite in insasi firea omului, nefiind calitati care sa-i fi fost, intr-un fel sau altul, adaugate, au totusi in ceea ce priveste acest subiect o conceptie dinamica: virtutile nu i-au fost date omului intr-un chip deplin; ele apartin naturii sale numai intrucat menirea acesteia este de a le pune in practica si numai intrucat ele constituie implinirea si desavarsirea acestei naturi.

Dar realizarea lor presupune participarea activa a omului la planul lui Dumnezeu, colaborarea lui - cu toate facultatile sale - cu vointa divina, libera deschidere a intregii sale fiinte la harul lui Dumnezeu. Omul a fost creat cu posibilitatea de a realiza aceste virtuti si a inceput chiar sa le puna in practica.

El avea virtutile in germene. Dar lui ii revenea sarcina de a le face sa sporeasca pana la desavarsire. Astfel inteleg Sfintii Parinti porunca divina data primilor oameni: "Cresteti si va inmultiti" Fac.

Si de aceea ei zic ca, in rai, "omul era asemenea unui prunc si trebuia, sporind in cele bune, sa ajunga la starea barbatului desavarsit".

Pentru a face vadit caracterul dinamic al dobandirii virtutilor si al indumnezeitii, majoritatea Sfintilor Parinti, spre deosebire de Sfantul Grigorie de Nyssa, fac distinctia intre chip si asemanare. Potrivit acestei distinctii, chipul lui Dumnezeu in om defineste ansamblul posibilitatilor de realizare a asemanarii, potentialitatea asemanarii, in timp ce asemanarea, la care se ajunge prin implinirea chipului, consta in deplinatatea chipului, potrivit firii sale in intregimea ei, si ajungerea la desavarsire.

Astfel, in timp ce chipul este actual, asemanarea este virtuala; ramane ca omul sa o realizeze prin libera sa participare la harul indumnezeitor. Sfantul Vasile cel Mare, talcuind cuvintele: "Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra", spune: "Pe cel dintai, chipul, il avem prin creatie, iar pe cea de-a. Ni s-a daruit sa ne nastem avand chipul lui Dumnezeu; prin voia noastra libera noi devenim faptura asemenea lui Dumnezeu. Ceea ce tine de vointa, exista deja in natura noastra, ca potenta, dar se dobandeste numai prin lucrare.

Dar iata ca El ne-a facut capabili de a-I semana lui Dumnezeu. Si dandu-ne puterea de a-I semana, ne-a facut lucratorii acestei asemanari, pentru ca sa ne dea si rasplata lucrarii noastre; si sa nu fim ca acele tablouri iesite din mana unui pictor, lipsite de viata; si pentru ca faptuirea asemanarii sa nu conduca la lauda altcuiva decat noi.

Caci, intr-adevar, atunci cand vedem ca un chip pictat este cu totul aidoma modelului, nu laudam portretul, ci-l admiram pe pictorul care l-a facut. Astfel deci, pentru ca eu, si nu altul, sa fiu cel laudat, rni-a lasat grija de a deveni asemenea lui Dumnezeu, intr-adevar, dupa chip am fire cugetatoare, dar ajung la asemanare devenind crestin".

Sfantul Grigorie de Nazianz explica de o maniera asemanatoare necesitatea participarii omului la dobandirea darului pe care Dumnezeu i l-a facut; astfel, scrie el, "sufletul dobandeste obiectul doririi sale ca rasplata a virtutii, cand mintea si ratiunea noastra se vor fi unit cu Acela cu care sunt inrudite din natura si cand chipul va fi ajuns la asemanarea cu modelul lui, de a carui fierbinte dorinta este stapanit acum.

Fiindca si faptul insusi de a fi ele aduse la existenta este culme a bunatatii Dumnezeirii si nu simplu ca dar al lui Dumnezeu, in aceasta consta desavarsita Sa bunatate, ca ne-a facut stapani-tori ai binelui. Un bine care nu este numai o samanta incredintata naturii, ci si cultivarii lui, care sta in puterea vointei noastre". Parintii, care disting intre chip si asemanare, pun virtutile in legatura cu asemanarea, voind astfel sa arate ca acestea se fac vadite si se dezvolta in chip dinamic prin participarea activa si conlucrarea constanta a omului cu harul indumnezeitor al Sfintei Treimi.

Totusi, nu se poate stabili o corespondenta intre distinctia chip- asemanare si distinctia natura-supranatura, in care asemanarea ar fi o supranatura adaugata, prin harul lui Dumnezeu, unei naturi care ar putea fi conceputa ca independenta de ea si care ar fi chipul.

Potrivit Sfintilor Parinti, nu numai chipul apartine in chip firesc omului, ci si asemanarea: asemanarea cu Dumnezeu rezida in insasi natura omului si in chiar faptul de a fi chip al lui Dumnezeu exista putinta atingerii desavarsirii sale prin ajungerea la asemanare, si omul a fost creat, s-o spunem inca o data, avand deja in chip natural aceasta asemanare, in virtutea chipului.

Asemanarea nu este ceva adaugat unei naturi care ar putea exista in chip firesc, independent de aceasta asemanare, ci o sporire a naturii date in chip. Omul, prin chipul lui Dumnezeu aflat in el, este in chip natural intr-un anume fel virtual desavarsit, el este dotat in chip natural cu capacitatea de a realiza aceasta virtualitate, de a fi asemenea lui Dumnezeu, caci acesta este scopul pentru care a fost creat, aceasta este menirea fireasca a naturii sale insesi.

Acesta este intelesul poruncilor dumnezeiesti: "Cresteti si va inmultiti" Fac. Putem spune deci, intr-un sens dinamic, ca omul este in chip natural deiform. Pentru ca asemanarea cu Dumnezeu, data potential si sadita in chip, sa fie dusa la desavarsire trebuia ca Adam insusi sa voiasca s-o implineasca deplin.

Rod al conlucrarii vointei omenesti cu harul lui Dumnezeu, ea nu putea fi decat o lucrare teantropica, infaptuita de Dumnezeu si de omul intors catre El. Caci omul, in virtutea insasi a desavarsirii pe care Dumnezeu o voise pentru el si pe care o intiparise in chipul Sau din el, avea libertatea totala de a se uni cu Dumnezeu, dar si, de asemenea, de a refuza sa conlucreze cu Acesta pentru implinirea scopului pentru care fusese creat.

Dumnezeu ii daduse totusi omului o porunca Fac. Aceasta libertate se manifesta in natura sa originara desavarsita, in adevarata ei finalitate, atata vreme cat ea conducea la alegerea permanenta si unica a lui Dumnezeu. Prin aceasta alegere, constant mentinuta prin liberul sau arbitru, Adam ramanea in binele pentru care fusese creat si pe care si-1 apropria din ce in ce mai mult. In starea aceasta primordiala in care ducea la implinire scopul pentru care fusese creat, Adam se ruga tot timpul la Dumnezeu, laudandu-L si slavindu-L neincetat pe Creatorul sau, potrivit voii Acestuia.

Avand sadite in suflet cugetele cele dumnezeiesti si hranindu-se cu acestea, el petrecea pururea in contemplarea lui Dumnezeu. Cunoscand prezenta energiilor dumnezeiesti in cele create, el se ridica prin fapturi la Creatorul lor si le ridica si pe ele la Dumnezeu prin el, care fusese facut sa le stapaneasca, facandu-se astfel mijlocitor "intre Dumnezeu si materie" si implinind slujirea care-i fusese incredintata de Dumnezeu, de a uni lumea sensibila cu cea inteligibila, "unind pe cele create cu cele necreate si aratandu-le in unitatea si identitatea lor".

Vazandu-L pururea pe Dumnezeu in orice fiinta, el il vedea, de asemenea, in sine insusi, caci curatia inimii sale ii ingaduia sa-L contemple in ea, ca intr-o oglinda. El se putea bucura chiar de vederea lui Dumnezeu fata catre fata. In aceasta stare, pentru Adam "Dumnezeu, Care locuia in el, era casa lui". Astfel, toti Parintii ni-l arata pe primul om avand relatii de familiaritate cu Dumnezeu, iar cartea Facerii ni-l arata, de altfel, vorbind in fiecare zi cu Acesta, in rai, cu toata libertatea, invesmantat in harul dumnezeiesc, el vietuia intr-o permanenta si deplina bucurie duhovniceasca, Parintii vorbind in mod constant de dulceata, desfatarea, bucuria, veselia si fericirea de care se impartasea prin contemplarea lui Dumnezeu, rod al alipirii lui de Dumnezeu, care-l facea partas al insasi prea fericitei vieti dumnezeiesti.

Omul, spune Sfantul Atanasie, traia in rai "viata cea adevarata", adica cea pentru care fusese creat, cea care este scopul firesc al adevaratei sale naturi. Adam fiind unificat in sine si aducand in el la unire toate celelalte fapturi, prin permanenta contemplare in toate lucrurile a lui Dumnezeu Cel Unul, nu exista atunci dezbinare, nici in omul insusi, nici intre om si semenii sai, nici intre om si celelalte fapturi, nici intre fapturi.

Pacea domnea in toti si in toate. Omul ducea in rai o viata "neintristata, nedureroasa si fara griji", "avand harul Celui ce i l-a dat si avand si puterea proprie a Cuvantului In rai omul avea "simturile tefere si nemiscate din starea lor fireasca" si cata vreme el staruia in starea in care fusese creat, de neincetata legatura cu Dumnezeu, el avea simturile nevatamate.

Starea paradisiaca, in care omul traia potrivit naturii sale primordiale, ne apare astfel ca o stare de sanatate, in care omul nu cunostea vreo forma de boala, nici a trupului, nici a sufletului, si in care ducea o viata cu totul normala pentru ca se conforma adevaratei lui naturi si adevaratei lui meniri.

Prin pacatul originar, Adam a parasit calea pe care il asezase Dumnezeu la crearea lui. Si astfel, omul s-a abatut de la telul care-i era harazit prin insasi natura sa.

Si pentru ca Adam nu s-a mai impartasit din Izvorul a toata desavarsirea, virtutile i-au slabit si a pierdut asemanarea cu Dumnezeu, pe care incepuse s-o infaptuiasca din chiar momentul crearii sale.

Chipul lui Dumnezeu, de nesters, exista in continuare in omul cazut, dar nu mai este scos la iveala si luminat prin legatura omului cu Dumnezeu si, neajungand la desavarsire prin dobandirea asemanarii, care este menirea lui cea adevarata, s-a desfigurat si s-a intunecat.

In vreme ce inaintarea omului spre desavarsire facea stralucitor acest chip luminat de Duhul, pacatul 1-a intunecat dintr-o data. Astfel, omul a uitat care este adevarata sa natura, nu-si mai cunoaste adevaratul sau destin, nu mai stie care este viata sa cea adevarata si nu mai stie aproape nimic despre sanatatea sa cea dintai. Chiar daca ulterior omenirea a reusit, datorita glasurilor inspirate ale proorocilor, sa regaseasca intr-o oarecare masura simtirea lui Dumnezeu, ea n-a ajuns decat la "umbra bunurilor viitoare", iar nu la "insusi chipul lucrurilor" Evr.

Numai prin venirea lui Hristos omenirea a fost deplin restaurata in natura sa originara, iar omul si-a redobandit capacitatea de a ajunge la desavarsirea pentru care fusese creat. Hristos, devenit om, fara a inceta sa fie Dumnezeu, reda naturii umane, prin unirea acesteia in persoana Sa cu natura Sa divina, intreaga sa perfectiune originara, dusa la desavarsire. Atunci, prin iubirea lui Dumnezeu insusi, in persoana Fiului Sau, s-a implinit si s-a descoperit tuturor destinul final al omenirii, desavarsirea naturii umane unita in chip intim si total cu Dumnezeu.

Adam n-a fost decat "chip al Celui ce avea sa vina" Rom. Chip al lui Dumnezeu cel nevazut Col. Prin dubla Sa natura de Dumnezeu-om, El a aratat ca omul este destinat sa fie om-dumnezeu: "Dumnezeu Se face om pentru ca omul sa poata deveni dumnezeu", spun Sfintii Parinti.

In Hristos, Dumnezeu insusi Se arata omului ca norma a desavarsirii si a menirii sale, aratandu-i in chip limpede ca natura sa este teantropica. Ii face vadit ca nu este om desavarsit decat cel unit cu Dumnezeu - pentru ca, in persoana lui Hristos, natura omeneasca s-a desavarsit prin unirea cu natura dumnezeiasca - si ca numai prin asemanarea cu Hristos omul poate realiza in el insusi desavarsirea teantropica.

Omul nu este cu adevarat om decat fiind dumnezeu, in Hristos. Hristos este numit al doilea Adam nu pentru ca ar da omului o alta natura si un alt destin decat cele daruite primului Adam, ci pentru ca a implinit El insusi ceea ce Adam n-a reusit sa duca la implinire. Sfintii Parinti spun ca Adam a fost creat dupa insusi chipul Logosului, Cuvantul lui Dumnezeu, si ca taina crearii omului dupa chipul Logosului sta in legatura cu taina infierii omului de catre Dumnezeu in Fiul Sau.

De cand a fost creat, omul a avut ca scop firesc asemanarea cu Hristos, model al desavarsirii naturii sale, in mod deplin si clar descoperit in intruparea Acestuia. Omul a fost creat ca fiinta "logica" rationala , si, fundamental vorbind, ca fiinta hristologica.

Si Parintii merg pana la a afirma ca omul a fost creat nu numai dupa chipul Logosului ca Dumnezeu, ci chiar dupa chipul Logosului intrupat, al lui Hristos - Dumnezeu si om, si ca, de la facere, prin natura sa insasi, omul este destinat sa tinda cu toata fiinta lui spre asemanarea cat mai accentuata cu Hristos.

Sfantul Nicolae Cabasila scrie: "Chiar dintru inceput asa a fost adusa firea omului pe lume, pentru ca prin minte si vointa sa ajunga faptura noua; judecata mintii de aceea ni s-a dat, ca sa putem cunoaste pe Hristos, vointa, ca sa ne avantam spre El, iar aducerea aminte, pentru a-L purta in noi, toate acestea asa fiind randuite din pricina ca El a fost modelul dupa care s-au zidit toate fapturile.

Caci nu Adam cel vechi a fost model pentru Adam cel Nou, ci cel vechi a fost luat dupa chipul Celui nou cf. Pentru noi, care il cunoastem ca stramos, Adam cel vechi s-a facut incepatura firii omenesti, dar pentru Cel care are in fata ochilor toate fapturile chiar inainte de a-si lua ele inceputul vietii, Adam cel vechi nu-i decat o imitare a lui Adam cel Nou, zidit fiind acela "dupa chipul si asemanarea Acestuia". In acelasi sens, Sfantul Grigorie Palama spune ca: "omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, dintru inceput a fost facut intru asemanarea cu Hristos, pentru ca sa poata vedea in El, la vremea cuvenita, Arhetipul sau; si de aceea i s-a dat in rai porunca omului".

Hristos Se arata astfel a fi din totdeauna inceputul si telul final l Cor. Acesta este scopul dumnezeiesc, gandit mai inainte de inceputul lucrurilor Spre aceasta tinta finala privind, Dumnezeu a adus la existenta fiintele lucrurilor. Acesta este cu adevarat sfarsitul providentei si al celor providentiale, cand se vor readuna in Dumnezeu cele facute de El.

Caci Acesta a dezvaluit Fiindca pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile si cele aflatoare inlauntrul veacurilor inceputul existentei si sfarsitul lor". In ceea ce priveste omul, aceste cuvinte sunt in duhul mvataturii Apostolului Pavel care spune ca Tatal "ne-a si ales, inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui, mai inainte randuindu-ne, in a Sa iubire, sa ne infieze, prin lisus Hristos" Efes.

In persoana lui Hristos se manifesta in mod deplin inceputul si telul fiintei omenesti, vadindu-se firea ei cea adevarata si adevarata ei menire. Chipul lui Dumnezeu din om, intunecat prin pacatul lui Adam, rasare din nou in Cel care este fara de pacat, cu o stralucire pe care n-o avusese in Adam, inainte de cadere, caci in Hristos chipul lui Dumnezeu se descopera in suprema lui desavarsire, cu totul actualizat prin implinirea asemanarii omului cu Dumnezeu, care s-a lucrat in Persoana Lui prin unirea naturii dumnezeiesti cu cea omeneasca.

Chipul si asemanarea cu Dumnezeu in om au fost descoperite de insusi Ziditorul lui - Logosul lui Dumnezeu intrupat, El insusi chip desavarsit al Tatalui -, si anume asa cum le-a voit El dintru inceput si fiind duse deplin si pentru totdeauna la desavarsire, in Adam, se vedea numai chipul modelului; in Hristos, Se arata Modelul insusi; in Persoana lui Hristos Modelul se uneste cu chipul - nici confundandu-se cu el, nici despartindu-se -, restaurandu-l si ducandu-l la desavarsire prin insasi aceasta unire.

Referin-du-se la aceasta aratare stralucitoare a chipului si asemanarii, la descoperirea omului-dumnezeu in Dumnezeu-omul, Sfantul Irineu spune: "Adevarul acestora s-a aratat atunci cand Cuvantul lui Dumnezeu S-a intrupat, facandu-Se asemenea omului si facandu-1 pe om asemenea Lui, pentru ca, prin asemanarea cu Fiul, omul sa ajunga sa fie iubit de Tatal.

E drept ca odinioara s-a spus ca omul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu", dar lucrul acesta nu era vadit, caci inca nu era vazut Cuvantul, Cel dupa al carui chip fusese el facut; si din aceasta pricina asemanarea a fost cu usurinta pierduta. Dar cand S-a intrupat Cuvantul, El le-a aratat si pe unul, si pe cealalta. Si a facut aratat chipul in tot adevarul sau devenind El insusi cela ce era chipul Sau; si a restabilit asemanarea in mod trainic facandu-l pe om intru totul asemanator Tatalui celui nevazut, prin mijlocirea Cuvantului care era de acum vazut".

LISA DESROCHERS A LITTLE TOO FAR PDF

JEAN CLAUDE LARCHET - TERAPEUTICA-BOLILOR-SPIRITUALE.pdf

Mareste imaginea. Bolile mintale si bolile spirituale In vreme ce, pentru Sfintii Parinti, o prima categorie de boli mintale sau de forme de nebunie are o etiologie somatica, si o a doua o etiologie demonica, o a treia categorie are o origine spirituala. In timp ce prima categorie are drept cauza natura umana alterata , iar cea de-a doua demonii, cea de-a treia categorie tine de liberul arbitru al omului, cu toate ca actiunea demonilor si liberul arbitru au uneori o parte de responsabilitate in primele doua. Bolile mintale care au o origine spirituala nu trebuie, cu toate acestea, sa fie confundate cu bolile mintale propriu-zise. Bolile spirituale sunt generate de o dezordine sau o alterare a naturii umane mai precis, a modului ei de existenta in raportul personal al omului cu Dumnezeu. Bolile mintale corespund in planul psihic cu tulburarile analoage celor pe care le constituie in planul trupului bolile somatice: e vorba de tulburari ale psihismului considerat in sine, de o disfunctie a naturii lui, cercetata conform ordinii ei naturale.

JBL 2461 PDF

TERAPEUTICA BOLILOR SPIRITUALE

.

Related Articles